În condițiile în care climatul economic și social din
România se confruntă astăzi cu grave
convulsii atribuite unei crize profunde economico-sociale și morale, în
care nivelul de trai al românilor se deteriorează
semnificativ de la o zi la alta, iar modificările climatice ne afectează din ce
în ce mai mult în toate planurile existențiale, este foarte greu de
imaginat că vom reuși să ne integrăm corespunzător la cerințele modului de
viață și mai ales la comportamentul specific cetățeanului de tip european.
Lipsa de
preocupare a tuturor formațiunilor politice pentru găsirea unor soluții
eficiente de a ieși din acestă situație, va accentua marginalizarea
cetățeanului român în cadrul marii familii europene pentru toate categoriile de
sociale ale populației românești, dar în mod deosebit pentru populația din
mediul rural.
Toate statisticile din ultimii zece ani ne evidențiază
că cele mai grave forme de sărăcie
care afectează populația se întâlnește la
nivelul comunităților umane din mediul rural, aici existând și cel mai
numeros grup de cetățeni care își duc existența chiar sub nivelul pragului de sărăcie. Întrucât această formă de sărăcie
acută în care supraviețuiesc acești cetățenii români din mediul rural aduc
atingeri grave la drepturile fundamentale ale omului, respectiv asupra
dreptului la viață, la sănătate, la bunăstare, la libertate și la educație,
plasează România într-o stare total jignitoare
pentru o țară europeană, determinând chiar marginalizarea ei în cadrul țărilor
membre Uniunii Europene. Iată de ce trebuie ca să identificăm și mai ales să
analizăm principalele cauze care au
generat în timp instituirea acestei stări de fapt.
Putem constata că toate programele formațiunilor
politice care s-au succedat sau care își exercită astăzi puterea în stat,
privind dezvoltarea mediului rural, au
ignorat politicile de dezvoltare ale satului românesc, promovând sub formă
mascată pauperizarea totală a țăranului
român, distrugerea infrastructurii agricole, încurajarea nemuncii și mai ales a
emigrației populației rurale tinere ca forță de muncă activă în țările situate
mai ales în bazinul mediteranean. Consecințele acestor politici se resimt
și astăzi foarte grav în mediul rural românesc și destul de grav chiar și în
țările de adopție legală sau ilegală a forței de muncă plecată din satul
românesc.
Astfel, țări ca Spania, Italia, Franța etc. suportă în
mod nejustificat o mare presiune a forței de muncă rezultată din emigrația
populației românești provenită din mediul rural, dezechilibrând semnificativ
piața forței de muncă din aceste țări, fapt care a contribuit și la apariția a
numeroase convulsii sociale.
În România
politicile agrare promovate de către toate formațiunile politice, a favorizat
trecerea de la practicarea unei agriculturi intensive și foarte diversificată,
la o agricultură primitivă, de subzistență, prin care țăranul român își poate
asigura doar pentru sine și familia sa, un minim de produse agricole necesare
unei existențe sub-modeste, care niciodată nu va da speranța depășirii pragului
de sărăcie.
Multe sate românești au cunoscut în ultimul timp un ritm de depopulare alarmant, rămânând
în cadrul acestora mai mult ca paznici ai gospodăriilor, doar persoanele de
vârsta a treia, eventual și cu nepoții acestora, care au fost rupți de familia
naturală, deoarece acestea au plecat la muncă în străinătate.
Sărăcia
lucie, care s-a instaurat la satele care astăzi sunt populate majoritar doar cu
o forță de muncă îmbătrânită și chiar inactivă, a determinat ca toate guvernele
care s-au succedat la conducerea țării, începând cu anul 1990 și până în
prezent să promită, mai ales în preajma alegerilor locale și parlamentare,
acordarea de simbolice ajutoare sociale, condiționate de apartenența fie la o
anumită formațiune politică fie de acordarea unor voturi în sistem
preferențial.
Aceste
ajutoare sociale nu numai că au descurajat munca în spațiul rural, dar au și
împovărat nejustificat bugetul de stat, având consecințe ulterioare foarte
grave și la nivelul populației urbane.
Majoritatea așezărilor rurale din România funcționează
astăzi ca spații rezidențiale, dar numai în formă declarativă, deoarece ele se
situează în afara tuturor prevederilor legale specifice așezărilor umane. Numai din acest punct de vedere trebuie să
ne întrebăm dacă putem fi un stat civilizat european, sau un stat cu trăsături
specifice orientale, cu așezări rurale cu dotări primitive.
În secolul
al XXI-lea satul românesc a reușit aproape în totalitate să înlocuiască
bordeiul cu construcții amplasate pe sol (case, grajduri etc.), în care alimentarea cu energie electrică
este încă deficitară, infrastructura edilitară (rețele de alimentare
centralizate cu apă, rețele de canalizare pentru apele menajere și meteorice,
rețele de alimentare cu gaz metan, etc.) nu
există, sau acestea sunt total insuficiente, dotările sociale, sanitare și
culturale sunt ridicole, dacă nu chiar inexistente, iar drumurile din
intravilan sau extravilan devin impracticabile după fiecare ploaie, atât pentru
ambulanțe, cât mai ales pentru autospecialele pompierilor.
Riscurile
existențiale pentru
populația comunităților umane în mediul
rural sunt majore. Astfel, un banal incendiu la o căpiță de fân dintr-o
gospodărie individuală, generează pagube care afectează vieți omenești și
bunuri materiale la nivelul a 3-5 gospodării învecinate, datorită
imposibilităților de intervenție adecvate, accentuând prin aceasta gradul de
sărăcie al multor familii din mediul rural.
Lipsa
dotărilor edilitare minime cât și a serviciilor din mediul rural (servicii de salubritate, dar mai
ales a serviciilor minime de ocrotire a sănătății), au generat ]n ultimul timp o deteriorarea gravă a stării de sănătate a
populației rurale, având astăzi, spre rușinea noastră și a Europei, zone în
care se mai înregistrează încă producerea unor epidemii care se considerau de
mult eradicate, cum ar fi holera,
tuberculoza, bolile hepatice, bolile aparatului digestiv, etc., într-un
ritm greu de imaginat, la care se mai adaugă în mod cu totul nefericit și cel mai mare număr de pacienți
diagnosticați cu boli canceroase raportat la mia de locuitori din toată
Europa.
În aceste condiții, putem spune că toate formațiunile politice care au condus România, au oferit cu o
mare generozitate comunităților umane rurale și satelor românești cele mai
defavorabile condiții de existență, la care au atașat, cu sadism, pentru
fiecare locuitor care a participat la actul de votare și "certificatul de cetățean needucat".
Prognozele pe care le poate face orice individ
utilizând numai aceste date sumare sunt foarte sumbre, rezultând din
concluziile care se pot desprinde necesitatea de a ne pune următoarele întrebări:
·
Acceptăm în continuare ca mediul rural (până când o să se autodistrugă), să devină principalul focar de mizerie, sărăcie și boală din România care
să afecteze direct sau indirect întreaga populație a acestei țări ?
·
Acceptăm ca în această situație România să se auto-marginalizeze în cadrul Uniunii
Europene, sau chiar să ajungem în situația în care să fim chiar excluși pe
motiv că am devenit un factor destabilizator major la nivelul Uniunii Europene
?
·
Este cazul ca împreună, noi toți cetățenii acestei
țări, începând chiar de astăzi, să
denunțăm "Certificatul de cetățean needucat"
pe care toți guvernanții ni l-au atribuit în mod total nemeritat?
Pornind de la acest prim obiectiv enunțat prin care se
propune: "formularea de soluții
pentru eradicarea pe termen foarte scurt a formelor extreme de sărăciei,
concomitent cu asigurarea în ritm continuu a creșterii gradului de bunăstare a
populației indiferent din ce comunitate umană face parte”, dar mai ales
raportat la situația existentă în zonele rurale românești, ne propunem să vă prezentăm spre analiză și dezbatere, mai multe
concepte noi sau reactualizate, care stau în putința fiecăruia dintre noi
de a le pune în practică, pentru a aspira la "mai bine" și deci, spre
normalitate și bunăstare.
Pentru satul
românesc, este interesant să desbatem și mai ales să analizăm un prim obiectiv
care poate asigura prosperitate în cadrul fiecărei familii, respectiv conceptul "practicării unei agriculturi performante
în gospodăria sătească", model care nu ne aparține sub aspect
conceptual.
Este
interesant să vă reamintim că în jurul anului 1900, regele Carol I a impus prin lege, apariția Băncii Agricole Române care să contribuie efectiv la
dezvoltarea mediului rural și implicit a agriculturii, prin asigurarea unor finanțări necondiționate a tuturor lucrărilor agricole din câmp și din gospodăriile țărănești,
fără nici un fel de dobândă.
Regimul
comunist a trecut
sub tăcere acest element fundamental care a generat la începutul secolului al
XX-lea dezvoltarea spațiului rural și mai ales a satului românesc, cât și
valoarea conceptului impus de regele Carol I privind trecerea de la agricultura extensivă, necoordonată și de subzistență,
la agricultura intensivă, care trebuia să asigure peste 50% din produsele
agricole realizate de România la export.
S-a trecut sub tăcere și faptul că această decizie
politică a regelui Carol I a adus bunăstarea în mediul rural, a contribuit la
dezvoltarea sistemului de achiziții a produselor agricole, fapt ce a determinat
ca Bursa de Cereale a Europei să își aibă sediul la Brăila, adică acolo unde se
putea face și exportul de cereale pe Dunăre, loc unde se forma și prețul mondial
de vânzare al grâului.
Toate
guvernele care s-au
succedat la conducerea țării după anul 1990 și până în prezent, nu numai că au
preluat modelul comunist de a ascunde căile de progres a spațiului rural, dar
au și desăvârșit sistemul de distrugere al acestuia, asigurând desființarea
prin tot felul de acte normative a agriculturii de tip casnic, concomitent cu elogierea tehnicilor primitive de
prelucrare al pământului, de semănare și de recoltare a tuturor plantelor de
cultură, favorizând cu mult sârg distrugerea nu numai a tradiționalei
agriculturi casnice, dar și a zootehniei românești și implicit a zootehniei
casnice.
CONDIŢIILE FAVORABILE CARE EXISTĂ ÎN VATRA SATULUI
ROMÂNESC
CE PERMIT DEZVOLTAREA DE MICRO FERME
LEGUMICOLE MODERNE
ÎN GOSPODĂRIILE INDIVIDUALE
ȚĂRĂNEȘTI
Realitățile gospodăriilor individuale țărănești din mediul rural pot fi
sintetizate la nivelor celor peste 4.000
de așezări rurale – sate care funcționează în prezent pe teritoriul
României;
·
în fiecare sat există peste 50%
gospodării individuale a căror suprafață de teren însumează de peste 1.500 m2, iar în zonele de câmpie acestea
dețin circa 5.000 m2 sau chiar mai mult, din care doar maxim 500 m2
reprezintă terenul acoperit cu diferite construcții (casă de locuit, grajduri,
magazii, platforme etc.), iar restul
ternului se utilizează în formule primitive pentru diferite culturi sau
activități agricole (în principal în grădini de zarzavaturi, pentru culturi
de porumb, pomi fructiferi, sau viță de vie);
·
terenul destinat culturilor agricole din incinta fiecărei gospodării
individuale, respectiv grădinile din mediul rural sunt utilizate în prezent cu mult sub potențialul său productiv,
obținându-se producții modeste sau chiar foarte mici și în general insuficiente
pentru asigurarea necesarului de legume pentru consumul individual al unei
familii;
·
acest tip de gospodării țărănești individuale care au
aceste suprafețe mari de terenuri cu specific agricol, beneficiază de branșamente la rețeaua aeriană de distribuție a energiei
electrice;
·
în curtea fiecărei gospodării țărănești, există o sursă proprie de alimentare cu apă,
constituită în principal din fântâni sau puțuri săpate, acestea prezentând
însă o calitate a apei captate, total impropie consumului direct în scop
potabil, menajer sau pentru adăpatul animalelor;
·
fiecare gospodărie individuală are deschidere sau este racordată la cel puțin un drum de
interes sătesc (uliță, drum comunal, stradă etc.);
·
în cadrul acestor gospodării conviețuiesc în principal
câte o singură familie, aceasta fiind constituită în medie din 4-5 persoane,
din care 2 adulți și 2 până la 3 tineri sau copii;
·
persoanele apte de muncă din cadrul fiecărei
gospodării au o calificare de nivel
mediu în cultura legumelor atât în sistem extensiv, cât și în sistem intensiv,
aceste lucrând efectiv în fiecare an în domeniul grădinăritului;
·
majoritatea persoanelor adulte din cadrul familiilor care
compun acest tip de gospodării individuale, nu au locuri de muncă sigure, singurele venituri certe în bani
fiind constituite din alocațiile pentru îngrijirea copiilor sau din ajutoare
sociale acordate de stat, ceea ce face ca aceste familii să prezinte un grad de sărăcie acut, iar în
cele mai multe cazuri situându-se chiar sub pragul de sărăcie;
·
sistemul de aprovizionare al populației satelor cu
diferite produse alimentare destinate consumului fiecărei familii este total deficitar
atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales calitativ, majoritatea sătenilor preferând să se
aprovizioneze cu bunuri alimentare și agricole de la cel mai apropiat oraș,
existând persoane care fac zilnic naveta în acest scop între sat și oraș;
·
raporturile de colaborare dintre populația rurală și
cea urbană este marcat de o indiferență
sau de un dezinteres total în spiritul întrajutorării și al sprijinului reciproc,
întrucât țăranul român practică o agricultură de subzistență (doar pentru
satisfacerea necesarului de produse pentru sine și familia sa), iar numai în
situații total accidentale, în care poate realiza un mic disponibil de produse
agricole, le comercializează numai prin intermediul terților la oraș, dar la
prețuri nejustificat de mari, respectiv peste valoarea produselor similare
asigurate din import;
·
la nivelul majorității comunelor/satelor din România nu există programe și/sau politici
eficiente de valorificare și utilizare durabilă a întregului potențial al
cadrului natural din vetrele satelor și nici al forței de muncă disponibilă.
Toate aceste condiții actuale în care funcționează
mediul rural, respectiv satului românesc contemporan, evidențiază în mare
măsură gradul
de utilizare ineficientă a terenului liber de construcții existent în
gospodăriile individuale țărănești, explicând prin aceasta și sărăcia acută în
care trăiesc majoritatea locuitorilor din mediul rural, sărăcie care afectează
în primul rând nu numai sănătatea sătenilor, ci chiar nivelul de bunăstare a întregului
popor român.
Pentru
a preîntâmpina extinderea și acutizarea acestui fenomen la nivelul întregii
țări, trebuie să ne responsabilizăm
fiecare cetățean în parte, în sensul de a găsi soluții și mijloacele necesare
de a depăși împreună acest defectuos sistem economico-politic social și mai
ales mental, pentru a putea elimina aceste deficiențe și disfuncții de la
nivelul satului românesc, pentru a putea aspira în viitorul cel mai scurt la o
stare de bunăstare generală.
O
primă problemă pe care o supunem analizei și dezbaterii, din care să poată
rezulta ce atitudini şi mai ales ce acțiuni trebuie să întreprindem pentru a
pune în aplicare un nou concept, respectiv al "practicării agriculturii
performante pe loturi mici de teren, mai ales în incinta gospodăriei
individuale țărănești situate în vatra satului" deci nu în câmp și nici pe
suprafețe mari de terenuri arabile.
Acest nou concept încearcă să
reactualizeze acțiunea lansată încă de la începutul secolului al XX-lea de
către Regele Carol I privind "agricultura
casnică". De această dată, pornind de la realitățile existente în
vetrele satelor românești, vom prezenta un sistem nou, care se bazează pe
dezvoltarea de ”micro ferme legumicole
moderne în incintele gospodăriilor individuale țărănești”, oferind astfel un
mijloc de utilizare optim și foarte eficient al terenului din zonele de
intravilan rural pentru asigurarea bunăstării populației de la sate,
concomitent cu asigurarea ritmică a piețelor românești cu produse legumicole
diversificate și de o foarte bună calitate în tot timpul anului.
Pentru a demonstra oportunitatea acestui
noului sistem privind utilizarea sau folosirea eficientă, dar neagresivă a
terenurilor din incintele gospodăriilor individuale țărănești este necesar să
prezentăm înțelesul corect al unor termeni pe care îi vom utiliza în mod
frecvent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu