Mediu rural reprezintă un spațiu bine antropizat, care înconjoară
o așezare umană de tip sătesc, cu o populație majoritar țărănească care au ca
ocupație principală agricultura și creșterea animalelor, iar în secundar,
diverse activități din domeniul serviciilor de tip meșteșugăresc, unde
relațiile și raporturile dintre locuitori sunt foarte bine stabilite, generând
o personalizare specifică pentru fiecare localitate în parte.
Sat (localitate rurală) reprezintă o așezare umană, cu dotări
edilitare și o suprafață a intravilanului în care predomină gospodăriile
individuale, având funcții rezidențiale nu numai pentru sătenii a căror
activități preponderente sunt de tip agricol și casnic, care se desfășoară
pentru satisfacerea necesităților de trai a comunității țărănești, acestea
având particularități specifice sub aspect economic, ale modului de viață
comunitar, al culturii materiale și spirituale etc., care diferă de o
localitate la alta.
Gospodăria țărănească individuală se dezvoltă pe o
suprafață de teren bine delimitată, care est constituită din totalitatea
bunurilor deținute de un locuitor cu toată familia sa, (îndeosebi a unui
țăran), fiind alcătuită în principal din locuință, grădină, grajduri, anexe,
unelte de producție, etc., cât și din persoanele înrudite între ele care o
locuiesc împreună, având un buget comun și valorificând pentru toți bunurile
dobândite prin munca lor pentru satisfacerea necesităților de trai ale întregii
familii.
Țăran, țărancă (sătean, săteancă), persoană care
locuiește în mediul rural, la sat, având ca ocupație principală agricultura,
creșterea animalelor și în secundar servicii de tip meșteșugăresc care se
diferențiază de la o localitate la alta sub aspectul raporturilor
economico-financiare, al modului de viață familiar, al culturii materiale și
spirituale, cât și sub aspect etnografic.
Grădina gospodăriei țărănești reprezintă o suprafață
de teren arabil, de obicei îngrădită, care face parte din gospodăria
individuală țărănească, pe care se cultivă diverse legume, flori, pomi
fructiferi, viță de vie, sau mai rar cereale ori porumb, în vederea obținerii
unor produse alimentare pentru satisfacerea necesităților de trai ale unei
familii.
Fântână sau puț
săpat reprezintă o construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau
prismatică (cu pereții pietruiți) cu sau fără ghizduri împrejur, săpată în
pământ până la nivelul primului strat de apă subterană și care servește la
alimentarea curentă cu apă a unei gospodării sau a unui grup de gospodării.
Pământul agricol sau solul reprezintă terenul cultivabil, folosit în agricultură
care constituie stratul superficial al solului ce este afânat și format
dintr-un amestec de granule minerale, provenite atât din dezagregarea rocilor,
cât și din granule organice provenite din descompunerea substanțelor organice
vegetale sau animale, care se caracterizează prin fertilitate, permițând
dezvoltarea plantelor.
Zarzavat. Grup de plante
comestibile, cultivate în grădini și folosite în alimentația umană, (legume,
pătlăgele, castravete, varză, cartofi, verdețuri etc.) de la care se consumă
mai ales fructul, frunzele și/sau rădăcinile.
Legumă. Produs alimentar de
origine vegetală de grădinărit (fasole, cartofi, ceapă, tomate, rădăcinoase,
etc.) cultivate pentru asigurarea hranei omului.
Legumicol. Care aparține
culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la
legumicultură.
Micro fermă legumicolă. Proprietate privată amenajată
în incinta unei grădini dintr-o gospodărie individuală țărănească, compusă
dintr-o suprafață de teren arabil, ce poate fi parțial sau total acoperită cu
diferite construcții speciale realizate din lemn sau metal, dotată cu
instalații, mașini etc. necesare exploatării ei pentru realizarea unor
producții intensive vegetale (în principal zarzavaturi/legume) și exploatată de
personal muncitor calificat.
Solar multifuncțional. Construcție specială amenajată pe o
suprafață de teren din incinta grădinii unei gospodări țărănești, care este
acoperit în întregime cu un material transparent și izolator, pentru asigurarea
cultivării plantelor (în mod special al legumelor), în sistem intensiv, dar
neagresiv și în condițiile unui microclimat adecvat și permanent controlat.
Obiceiul pământului, obicei tradițional, nescris, al unei
colectivități din mediul rural, care este transmis din generație în generație.
Prin intermediul unui studiu de caz,
încercăm să demonstrăm concret cum am putea combate
sărăcia atât în mediul rural, cât și la nivelul bugetului consolidat de stat,
pornind numai de la intenția de a asigura toate cantitățile de tomate (banalele
roșii), crescute în sistem strict natural, pentru ca acestea să asigure
integral consumul întregii populații de la orașe și sate, dar având și o
disponibilitate considerabilă pentru export, utilizând rațional terenurile din
incintele gospodăriilor țărănești pe care se vor amenaja aceste micro ferme
legumicole moderne.
UNELE DIN
CARENȚELE SISTEMULUI ACTUAL DE APROVIZIONARE A POPULAȚIEI CU PRODUSE LEGUMICOLE
PROASPETE
Tot procesul de analiză s-a bazat pe mai
multe ipoteze, respectiv că la nivelul populației din România se consumă în
medie 55 kg tomate pe an/om în diferite
forme: tomate proaspete (sub formă de salate), tomate prelucrate industrial
sub formă fie de pastă de tomate, suc de roșii, roșii în bulion etc.
Pornind de la ipoteza că pe teritoriul
României populația stabilă este în jur de 18
milioane de persoane, ar rezulta un
necesar anual de tomate de 990.000 tone/an, ceea ce reprezintă o piață cu
un potențial considerabil.
Acest necesar de tomate este asigurat în
prezent doar în mică proporție din producţia internă, respectiv sub 30 % sau mai puțin de 297.000 tone/an. Restul necesarului
de tomate în proporție de circa 70 %,
respectiv 693.000 tone/an se asigură
din import.
Pentru achiziționarea de pe piețele
externe a acestei cantități de tomate, cei aproximativ 18 milioane de potențiali cumpărători români, scot din buzunar minim 2.772.000.000 lei anual, sau
616.000.000 Euro anual (la un curs de schimb de 4,50 lei/1
Euro).
Referitor la comercializarea acestor
cantități de tomate atât de pe piața internă, cât și din import, pentru aceste
sume de bani introduse în circuit, statul
român ar fi trebuit să încaseze la bugetul de stat, numai sub formă de T.V.A.
(calculat pentru valoarea de 9 %), minim 356.400.000 lei sau
79.200.000 Euro anual (dacă nu chiar dublu), sumă de bani din care la bugetul statului
nu a ajuns nici măcar 10 %.
De aici poate rezulta și o primă
explicație la întrebarea firească: De ce suntem așa de
săraci? De ce nu avem astăzi bani pentru învățământ, sănătate, pentru plata
unor salarii și pensi decente etc.? Răspunsul îl putem da fiecare, intuind
fie o deficiență organizatorică la nivelul sistemului de fiscalizare al
produselor agroalimentare, fie prin existența unei piețe negre de achiziție și
desfacere a legumelor, piață care se pare că este nu numai tolerată de
autoritățile statului, dar este și ajutată să prospere în detrimentul
interesului general al cetățeanului român.
Este de neacceptat că nu ni se oferă
nici un fel de explicație pentru faptul că am ajuns în această situație de
importatori serioși de produse legumicole proaspete, pentru că numai în urmă cu 26 de ani, România nu
numai că își asigura integral necesarul de legume din producția proprie, dar era
și un important furnizor la export fie cu legume proaspete, fie cu produse
industrializate, asigurând numai pentru piața țărilor membre CAER un minim de
25% din solicitările lor, exportând totodată și cantități considerabile de
legume pe alte piețe externe, unde comerțul exterior se făcea pe valuta forte
de la acea vreme (dolari).
Cum ne pot explica nouă, cetățenilor
români această situație incredibilă a politicilor defectuoase promovate de
toate partidele politice în domeniul agriculturii, politici care au făcut ca cetățeanul român de astăzi să fie
dependent de importul de tomate, mai ales într-o țară ca a noastră unde
aceste legume se realizau preponderent în cultură extensivă de câmp și nu în
solarii sau sere amenajate pe mici suprafețe de teren ?
Răspunsurile pot fi multiple, dar este
bine să ne orientăm asupra câtorva din ele, respectiv:
·
scăderea vertiginoasă a producției
interne de tomate s-a promovat prin toate politicile agrare de după anul 1990,
cu un scop bine determinat de către politicieni, respectiv pentru a fi nevoiți
să recurgem la importul masiv al acestor produse, iar succesul decizional a
fost atins de către partidele politice care prin succesiuni de decizii ce au în spatele lor interese majore
financiare care sunt percepute sub diferite forme de corupție către majoritatea
demnitarilor implicați în cârmuirea României;
·
dezinteresul manifestat de tot arcul
politic al țării de a reglementa producția și comerțul legume și în mod special
cu tomate, se explică tot prin prisma unor interese
obscure ale celor care fac parte din instituțiile abilitate ale statului cu
atribuții în acest domeniu, așa ajungându-se la următoarele situații
disfuncționale:
o
în activitatea de comercializare a
tomatelor se produce și se înregistrează cea
mai mare evaziune fiscală, evaziune care este tolerată și chiar încurajată de
tot mediu politic;
o
importul de tomate, indiferent din ce
țară se face, introduce pe piața românească produse cu o calitate total necorespunzătoare, în care concentrațiile în produse fitofarmaceutice (pesticide), în compuși ai azotului (amoniu, nitriți,
nitrați), compuși ai fosforului și diverși conservanți
sau aditivi nocivi pentru
sănătatea consumatorului, toți aceștia depășesc cu mult limitele maxime admise în cadrul Uniunii Europene,
explicându-se prin aceasta și numărul deosebit de mare al pacienților români
care sunt afectați de diferite boli cancerigene, fenomen care ia o mare
amploare din ce în ce mai mare cu predilecție atât în rândul populației tinere,
cât și la copii;
o
comerțul cu tomatele noastre indigene
care sunt produse în mediul rural este total nereglementat, tolerându-se
comercializarea în piețe de produse a căror calitate nu se cunoaște de către
cei care permit comercializarea acestor produse, fiind tolerate și diferitele forme de comerț primitiv cum ar fi desfacerea acestor produse la șanțul
străzii sau al drumurilor, cât și la poarta producătorului individual;
o
organele abilitate ale statului nu
fiscalizează comerțul cu tomatele aduse în piețe, cu toate că prețul de
desfacere al acestora este egal cu prețul tomatelor vândute prin marile
magazine unde se presupune că ar include și TVA-ul aferent;
o
comercianții de tomate nu sunt obligați
de către statul român să-și asume
răspunderea pentru calitatea produselor prezentate la vânzare, iar instituțiile
abilitate ale statului care sunt plătite de contribuabil pentru a desfășura
această activitate nu se implică sub nici o formă în acest domeniu; astfel,
la nivelul comerțului așa-zis organizat din magazine și piețe, cât și la
nivelul comerțului stradal nu se pot face diferențieri de preț și calitate
pentru nici una dintre categoriile de tomate vândute cetățeanului român.
Numai pornind de la aceste sumare
constatări putem aprecia ca total neperformantă
întreaga activitate desfășurată de către toți cei implicați în reglementarea
producției, în comercializarea și industrializarea produselor legumicole,
funcționari pe care noi îi plătim ca să ne apere interesele, nu ca să ne ignore
și mai ales să ne expună unor riscuri grave de afectare a sănătății
cetățeanului.
Această problemă devine foarte gravă
când ne gândim că toate aceste formule
primitive de producere, administrare și comerț afectează grav starea de
sănătate a numeroase comunități umane atât din mediul urban, cât și din mediul
rural, faptă de natură infracțională care este foarte serios pedepsită în toate
țările civilizate din Europa şi nu numai.
Din acest punct de vedere putem
considera că acești funcționari,
salariați ai statului român nu sunt numai incompetenți, ci și criminalii la
adresa poporului român, ei trebuind să fie judecați în viitor ca atare.
Pentru a stopa toate aceste
disfuncționalități, este foarte important să ne implicăm în abordarea unor noi
concepte, programe și măsuri care să poată susține posibilitatea ca:
"Asigurarea
întregului necesar de legume și în mod special de tomate care vor fi destinate
consumului fie în stare proaspătă, fie industrializate, să se realizeze numai
din producţia internă, respectiv prin cultivarea controlată a acestora în micro
ferme performante, prevăzute cu solarii multifuncționale, de capacitate mică (500
m2 fiecare unitate), care vor fi amplasate în incintele grădinilor
din gospodăriile individuale țărănești existente în mediul rural."
OPORTUNITATEA
AMENAJĂRII MICRO FERMELOR LEGUMICOLE MODERNE
PE
TERENURILE GOSPODĂRIILOR ȚĂRĂNEȘTI
Pentru asigurarea întregului necesar de tomate pentru consumul
populației numai din producția internă, respectiv prin cultivarea controlată în
solarii multifuncționale de mică capacitate (cu o suprafață de circa 500 m2
pentru fiecare unitate de producție), amplasate în incintele grădinilor din
cadrul gospodăriilor individuale țărănești, trebuie să valorificăm durabil toate condițiile favorabile locale care
există și sunt specifice pentru fiecare localitate din mediu rural.
Astfel, este necesar ca să fie puse
într-o valoare nouă toate suprafețele de
terenuri arabile disponibile în grădinile sau curțile gospodăriilor țărănești,
identificarea în aceste spații a zonelor cu soluri necontaminate, utilizarea eficientă a sursele de apă proprii (fântâni), a racordului la rețelele de
distribuție a energiei electrice pe
care îl au aceste gospodării, valorificarea accesului fiecărei gospodării țărănești la căile de transport rutier (drumuri
sătești, ulițe sau drumuri de interes comunal), utilizarea eficientă a forței locale de muncă care este astăzi
disponibilă care deține o calificare peste nivelul mediu în cultura legumelor
și nu în ultimul rând, dorința fiecărei familii
din mediu rural de a scăpa de sărăcie și pentru a duce o viață decentă în
cadrul comunității sătești în care trăiește.
La aceste condiții favorabile existente,
ar mai trebui să mai adăugăm și inițiativa
privată locală pentru procurarea de solarii multifuncționale și deosebit de
performante care pot asigura o bună productivitate a recoltelor cultivate pe
suprafețele mici de terenuri, formarea de micro ferme legumicole la nivelul
fiecărei gospodării individuale care să funcționeze sub o strictă coordonare
tehnică desfășurată prin intermediul unor asociații locale (sătești sau
comunale), dar care sunt bine
specializate în implementarea întregii tehnologii de producere a legumelor,
pornind de la producerea de sămânță
și răsaduri, în acordarea de asistență tehnică în cultura în regim
natural, intensiv și controlat al legumelor (tomatelor), asociații care să
asigure montarea fiecărui solariu,
apoi executarea unor multiple lucrări
agricole în incintele solarului, colectarea,
transportul, conservarea, comercializarea și evidența financiar-contabilă a
noilor activități care urmează a se derula la nivelul de gospodărie individuală
și de sat sau comună.
În vederea demonstrării că aceste
soluții pot constitui un segment important de a eradica sărăcia nu numai din
mediul rural, dar și de la oraș, vom prezenta câteva date
tehnice pentru a conștientiza că soluțiile propuse sunt viabile chiar și pentru
perioada de debut al acestor activități relativ noi care va începe a se derula
în fiecare localitate din mediul rural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu